Elveția câștigă în premieră trofeul Cupei Davis. Zi istorică pentru Federer, care obține prima Salatieră de Argint a carierei

Elveția câștigă în premieră trofeul Cupei Davis. Zi istorică pentru Federer, care obține prima Salatieră de Argint a carierei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa de Cupa Davis a Elveției, formată din Roger Federer, Stanislas Wawrinka, Marco Chiudinelli și Michael Lammer, a obținut, la a 85-a participare, primul trofeu al Salatierei de Argint din istorie, învingând Franța cu scorul de 3-1 în finala jucată la Lille. După victoria de vineri a lui Stan Wawrinka în fața lui Tsonga și succesul de sâmbătă al perechii Federer/Wawrinka în fața cuplului Benneteau/Gasquet, Roger Federer a adus duminică punctul decisiv, după o victorie în trei seturi, scor 6-4, 6-2, 6-2, în fața lui Richard Gasquet.

Elvețienii obțin astfel un succes istoric, iar Federer își adaugă în palmares singurul mare trofeu care-i lipsea, în timp ce echipa Franței rămâne cu nouă succese în Cupa Davis, ultimul în 2011.


16:04 FINAL DE MECI! Elveția câștigă Cupa Davis pentru prima dată în istorie! Scorul în acest moment este 3-1 la general. Federer aduce ultimul punct necesar, după un meci de o oră și 55 de minute în care nu i-a lăsat nicio șansă lui Richard Gasquet, introdus în ultimul moment în locul lui Jo-Wilfried Tsonga. Marele campion elvețian obține, alături de colegul și prietenul Stanislas Wawrinka, prima Salatieră de Argint din istoria Elveției și își completează astfel un palmares incredibil.


15:52 Lucrurile sunt din ce în ce mai clare. Federer a reușit break-ul și în setul al treilea, conduce cu 4-2, și mai are nevoie de doar două game-uri pentru a-și trece în palmares Salatiera de Argint.


15:29 Game uriaș! Gasquet face eforturi uriașe și, după un joc care a durat nouă minute și în care a salvat trei mingi de break ale elvețianului, reușește să-și țină serviciul în primul game al setului al treilea. Un nou break al lui Federer ar fi echivalat cu dezastrul pentru francezi, care, chiar și așa, se află într-o situație disperată.


15:20 Manșa secundă nu a adus nicio schimbare. Dacă Federer a avut nevoie de 45 de minute pentru a se impune în primul set, pe al doilea și l-a adjudecat în doar 26 de minute, scor 6-2, după două break-uri reușite.  Gasquet arată incapabil să reacționeze în fața jocului extraordinar al lui Roger, care a terminat și manșa secundă cu statistici extraordinare, atât pe propriul serviciu, cât și pe serviciul francezului. Ba mai mult, elvețianul pare că se simte foarte bine și zburdă pe teren, reușind lovitură câștigătoare după lovitură câștigătoare.


14:56 Finalul primului set! Federer face primul pas spre Salatiera de Argint, după ce se impune în primul set cu 6-4, după un joc entuziasmant. Elvețianul termină manșa cu cifre impresionante: 3 ași, nicio dublă greșeală, 89% puncte câștigate cu primul serviciu (16 din 18) și doar patru puncte cedate în game-urile în care a servit. După un break în game-ul al treilea, Federer a preluat controlul asupra jocului, a servit impecabil și a lovit decisiv din interiorul terenului, de cele mai multe ori cu forehand-ul. De cealaltă parte, Gasquet a avut o răbufnire la 3-5, când a salvat trei mingi de set, dar, per total, nu a avut nici o șansă în fața jocului foarte bun al elvețianului, iar speranțele fanilor francezi prezenți în număr mare în arena sunt din ce în ce mai mici.


14:22 După un început bun, în care a câștigat lejer pe propriul serviciu, Gasquet are primele probleme. Federer câștigă pe serviciul adversarului, după un demi-vole de efect și un passing excelent. 2-1 pentru Elveția în primul set.


14:00 Cei doi adversari au ieșit pe teren, într-o atmosferă frumoasă în sala din Lille. Gasquet și Federer se încălzesc, iar în câteva minute vor începe meciul, cu Gasquet servind primul.

 

13:20 Pentru că mai sunt 45 de minute până la startul meciului, vă invit să urmăriți ce se întâmpla în 2005, la Monte Carlo, când foarte tânărul Richard Gasquet, în vârstă de doar 19 ani, reușea un meci superb în fața deja consacratului Federer. Mai jos, tiebreak-ul setului decisiv, un tiebreak epic, terminat cu un rever în lung de linie magnific și un rezultat surprinzător.


 


12:40 Pentru francezi, incapacitatea lui Tsonga de a juca în partida cu Federer este o adevărată lovitură. Jo se numără printre tenismenii care, de-a lungul timpului, i-au pus probleme lui Federer, în fața căruia a câștigat cinci meciuri din 17. Tsonga s-a impus în ultimul meci direct cu Federer, anul acesta la Masters-ul de la Toronto, pe hard, iar anul trecut la Roland Garros a reușit o victorie surprinzătoare în fața elvețianului, în sferturile de finală, în minimum de seturi.

De partea cealaltă, Gasquet are un palmares îngrozitor cu Federer. „Copilul teribil al tenisului francez”, așa cum era poreclit Richard, are doar două succese în meciurile cu Federer în nouă ani: primul în 2005, iar al doilea în 2011, ambele pe zgură. De cealaltă parte, Federer și-a adjudecat 12 întâlniri cu Gasquet, în fața căruia nu a pierdut niciun set de mai bine de trei ani.


 



UPDATE 12:30 Cu o oră și jumătate înaintea începerii primului meci, căpitanul nejucător al echipei Franței, Arnaud Clement, a decis înlocuirea lui Jo-Wilfried Tsonga, cel care a acuzat dureri la cotul brațului drept, cu Richard Gasquet, numărul 26 în ierarhia mondială.


Astăzi, pe zgura sălii din Lille, Franța și Elveția vor da ultimele două bătălii ale sezonului de tenis, partidele decisive pentru stabilirea câștigătoarei ediției din 2014 a Cupei Davis. De la ora 14:00, Roger Federer îl va înfrunta pe Jo-Wilfried Tsonga, iar o victorie i-ar aduce marelui campion elvețian Salatiera de Argint, trofeul care, odată cucerit, i-ar completa un palmares impresionant. În cazul în care francezul se va impune, Gael Monfils și Stanislas Wawrinka vor juca partida decisivă pentru stabilirea învingătoarei.

  • Finala Cupei Davis e transmisă în România de DolceSport


După primele două zile, Elveția conduce cu 2-1, în urma victoriei obținute de Wawrinka  vineri în fața lui Tsonga și succesului perechii Federer/Wawrinka în fața cuplului Benneteau/Gasquet 6-3, 7-5, 6-4. Francezii, care au obținut singurul punct al duelului prin Gael Monfils, învingător vineri în minimum de seturi contra lui Roger Federer, au nevoie de o victorie a lui Tsonga pentru a spera la cucerirea Salatierei de Argint, trofeu pe care l-au mai obținut de nouă ori de-a lungul istoriei, ultima dată în urmă cu 13 ani.

Dacă Franța a câștigat competiția de nouă ori în istorie, Elveția se află în fața unei premiere. Calificați pentru a doua oară în finală, după ce în 1992 au pierdut ultimul act în fața Statelor Unite cu scorul de 1-3, elvețienii își pot trece în cont, prin Federer și Wawrinka, prima Salatieră de Argint în 85 de participări. De asemenea, meciul de astăzi are o importanță aparte pentru Roger Federer, campionul elvețian având șansa de a desăvârși cu trofeul Cupei Davis un palmares impresionant, care cuprinde 82 de titluri la simplu, dintre care 17 de Mare Șlem.

Statistica este de partea elvețienilor

Înaintea ultimei zile, Elveția se află în postura de mare favorită, statut la care puțini fani sperau după prima zi în care Federer nu a putut evolua la capacitate maximă în fața lui Monfils. Dincolo de faptul că se va putea baza pe doi dintre cei mai buni jucători ai lumii și va avea nevoie de o singură victorie în două meciuri, echipa Elveției are un alt aliat: statistica.

În întreaga istorie, de doar șase ori s-a întâmplat ca echipa condusă după primele două zile să revină și să câștige ambele partide din ziua a treia. O astfel de reușită a avut loc în 1927, cu echipa Franței în rol principal, și tot francezii au pierdut în 2002, în fața Rusiei, după ce se aflau în avantaj la capătul primelor două zile.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
BREAKING | Andrei Ivan a plecat de la Universitatea Craiova şi va câştiga un salariu uriaş. Cu ce echipă s-a înţeles
BREAKING | Andrei Ivan a plecat de la Universitatea Craiova şi va câştiga un salariu uriaş. Cu ce echipă s-a…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din ultimii 30 de ani
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din…
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
×